Absolutul iubirii din noi

A reuşit cineva să înţeleagă vreodată iubirea?
Să prindă orizontul inimii în pumnii speranţei,
Să zboare pe aripile dorului peste infinit,
Acolo unde lacrima aminitirii tale mă mistuie?

A despărţit cineva,
Destinul de moarte
Şi paşii zâmbetului tău,
De suferinţa lumii
Care ne-a fost dată?
De Dumnezeul iubirii
Din noi,
Să putem visa,
La dulcea durere a eternităţii,
Ce pluteşte nepăsătoare,
Pe oceanul nesfârşit,
De lacrimi ale lumii.

A spus cineva vreodată de ce a pierdut Dumnezeu,
La roata norocului ce s-a învârtit la facerea lumilor?
De ce Păcatul a cuprins necuprinsul şi trupul sufletul?
Închizându-ne în spatele porţilor masive ale neputinţei,
Absolutul iubirii din noi.