Candid
Candid
Nu știe să ceară, cunoaște ofrandă;
De rană de trup sau de spirit nu știe...
În ger, credincios va dormi pe verandă
Și-n zori te deșteaptă-n sublim, feerie.
Un fir de mătase-i ieșit din cocon,
O pulbere fină-n carat de lingou...
Mișcări de-adiere-n atins de-un pardon
Cum strigăt de dor la iubirea-n ecou.
Șuvițe de miere întinse-n nectar
Las dâră suavă de dulce Zefir;
În pas nu se simte, e-n zbor de Icar
Și haina-i de înger, uman patrafir.
De-atingi neființa-i precum hologramă
De fum în culori de-un pastel cafeniu...
Am frica să nu-i rup fuiorul, căci drama
E-n colț... doar așteaptă eroul sa-i fiu.
Privirea-i de luciu cu cald de cafea,
În glas cu reflexe-i vioară de Amati...
Expiră elixiruri de crin și lalea;
Vorbirea-i sonată sau lied de Lipatti...
În susurul vorbei de suflet și calm,
Urechile-mi cântă cineli de Vivaldi...
Răspunde-n fior la recitul de psalm;
În apostol ți-e idol... În străjer, Garibaldi!
16.10.2010