Cea mai frumoasa minciuna...

Cea mai frumoasa minciuna…

Stii care-i cea mai frumoasa minciuna?
E aceea când cineva îti spune:
Te iubesc!
De ce ti-o spune?
Ca sa te posede!
Nu-ti vine a crede?
La fel faci si tu,
Când spui acelas lucru
Cuiva pe care vrei sa-l posezi…
Câteodata doar pentru-o clipa,
Câteodata pentru-o viata-ntreaga!
Principalul este sa te creada
Sau ce ti se spune, si tu sa crezi…
Asa-i iubirea între amorezi,
Dar si la cei casatoriti…, ai sa vezi,
Dac-acuma înca nu ma crezi!
Nu-i nimica nou
Si nici nimica rau
În asta, cât timp gustam minciuna,
Mai ales atunci când rasare luna
Si suntem cu posesia împreuna…
Si, stii ce poti absolut sa crezi?
E atuncea când ti se spune:
Nu te mai iubesc si vreau sa divortez,
Pe bune…

Si, daca tu faci exceptie
De la regula de mai sus,
Ramâi ferit de cea mai mare deceptie,
Cel putin pâna când viata s-a dus…
Exista vreo morala
În aceasta constatare?
Sigur ca da: morala ideala
Este aceea ca, orice-ai face, n-ai scapare!

Singura iubire neconditionata
Este aceea a parintilor pentru copii
Si ea ramâne de obicei neschimbata,
Cât timp ei vor trai…
Indiferent cu câte nazbâtii îi vei „ferici“…
Doar ei stiu sa te ierte si sa te iubeasca,
Sa te critice si sa te ocroteasca
Si… cu iubire sa te pedepseasca!

24.03.2012