Cred în tine
Cred în tine
Nu cred în aripi fiindcă se pot frânge,
Nu cred în viaţă fiindcă naşte moartea,
Nu cred în dorul ce va presăra uitare,
Nu cred în zorii ce prevestesc amurgul,
Totul pentru că,
Cred în lumina din privirea ta ce scaldă eternitatea,
cuvântului din mine,
Care a dat viaţă acestei lumi,
Cred în sfinţenia iubirii ce respiră prin absolut,
Cred în lacrima strigătului surd,
Ce ne-a unit prin Destin,
Pentru totdeauna,
Înaintea Dumnezeului iubirii din noi,
Pe care L-am asemuit cu Tine,
Ca să devină mai apoi:Noi!
Cred în tine,
Ca fiind speranţa Lui Dumnezeu,
Prin care a născut această lume,
Din Cuvântul Sfânt al iubirii,
Pe care numai în ochii tăi îl pot afla.
Cred în tine,
Ce-ai născut întregul absolut,
Din inima mea,
Pustiită de singurătatea,
Deşertăciunii acestei lumi,
Cred în tine,
Crăiasă a dorului ce alergi atât de departe,
Până în regăsirea din noi,
Nenăscută în această lume,
Pentru care moartea,
Devine viaţă eternă,
Iar iubirea absolută,
Spatele unei Clipe,
Unde ne vom pierde pentru totdeauna,
Înviind şi uitând Timpul.