Cu sânii tăi obraznici...

Cu sânii tăi obraznici, tu cam sfidezi natura,

Cu şolduri ondulate, laşi plopii tremurând...

Eu-mi drămuiesc simţirea, dar vântu-aud plângând

Că-n ochi porţi dulci migdale dospind culori ca mura.



"Trezeşte-mă, Natură!" - îmi spun timid în gând -

Să-mi dezîntunec mintea şi să-mi refac măsura

Cu-n strop de demnitate, să-ngrop în mine zgura,

Să-ţi pot aprinde fiinţa de care-ţi sunt flămând.




Dintre pământ şi ceruri eşti unica ce-mi place

Şi îmi aud cuptorul din inimă vuind -

Rămân aşa-ntre vânturi, între tumult şi pace,



Că-n umbra unei clipe te văd spre nori suind...

Dar totu-i o părere a inimii vorace

Care se sparge-n cioburi cu chipul tău zâmbind.