Dor de tot dor

Până şi lacrima destinului nostru
A căzut în genunchi,
La tălpile Clipei,
A căror urme sunt purtate
Spre nicăieri de valurile uitării,
Care dor de prea mult,
Dor.

Ascuns sub troienele neputinţei,
Cerul înfrigurat de ochii plânşi ai stelelor,
Aşteaptă tăcut noaptea sângelui iubirii,
Ce zvâcneşte la tâmplele amintirii,
Cu care va scrie pe faţa Clipei,
Dor!

Dor de tot dor ce doare,
În amurgul sângeriu al deznădejdii,
Unde până şi stropii ploii regăsirii,
Uită să mai zăbovească,
Pe streaşina ochilor ce te caută
Spre nicăieri.

Dor de tot dor ce doare,
Văzând urma lăsată de sărutul tău,
Pe fruntea ploii zâmbetului,
Floare ofilită acum,
În glastra spartă a sufletului.

Dor de tot dor ce doare,
La cumpăna abătută din speranţa mea,
A cărei fântână a secat demult,
Să mai creadă în revederea,
Unui simplu,
Te iubesc!