Floarea de colt

In zori de zi,cind Soarele saruta,
Florile ce noaptea au plins de dorul lui.
Cind in tufisuri pasarile cinta
Cu bucurie salutind o noua zi.

Cind mindri cerbi cu coarne ramuroase,
Cu falnic pas se-ndreapta spre izvor,
Urmati de ciute blinde si sfioase,
Purtind in ochi nemarginiri si dor...

Cind Soarele cu aur poleieste
Marete stinci ce par a fi palate,
In a caror temnite ascunse se gaseste
A florilor comori de nestemate.

Inconjurata de atita frumusete,
In mijlocul la atita bogatie,
De ce oare in suflet simt tristete
Si-n piept de ce mi-e inima pustie?

Tu esti departe prietene,in zare,
Pe malul unui lac te odihnesti.
Zadarnic eu te strig fara incetare,
Ca nu m-auzi, spre apa doar privesti.

Si-n ale apei unde intunecate,
Tu parca vezi ce s-a intimplat odata
Si amintiri poate de mult uitate
Iti revin in gind si-n inima iti sapa.

Zadarnic insa glasu-mi ar vrea sa te trezeasca,
Tu nu-l auzi, caci gindul te framinta.
Iar atita frumusete ne inconjoara
Si parca cerul si pamintul cinta!

Tu insa nu le auzi si de aceea,
Nici pentru mine nu-i mare incintare.
Daca nu pot sa impart cu tine bucuria,
Muntele isi pierde din splendoare.

Din batrini aflat-am ca in munti se gaseste,
O floare minunata, cu tainice puteri,
Ce acelui care-o are fericirea ii daruieste,
Caci poate vindeca orice dureri si rani.

Am hotarit ca floarea de colt s-o gasesc,
Oricit de grea mi s-ar parea cararea.
Caci tie prietene vreau sa ti-o daruiesc,
Ea poate sa-ti smulga din suflet intristarea.

Pe cararea cu perle de roua presarata,
Desculta,inspre piscuri am pornit.
La imceput piciorul se desfata
In covorul ierbii cu flori smaltuit.

Dar pe urma piere orice nestemata
Si smaraldul ierbii si-a florilor rubune
Si ramine numai stinca-ntunecata,
Ce cu glas aspru ma cheama catre sine.

La fiecare pas pas pietrele dusmanoase,
Miinile, picioarele imi ranesc.
Sunt obosita, floarea e departe
Dar nu vreau si nici nu pot sa ma opresc!

Si dupa multa-ndelungata staruinta,
Eu am gasit mult pretioasa floare.
Iar cind ma intorceam simteam din toata fiinta
Durerea si oboseala cum dispare.

Te-am regasit tot linga acel lac
Si tot in gindul tau stind cufundat.
Sa cada linga tine am lasat floarea
Si cu durere in suflet am plecat

La fiecare pas priveam in urma
Si lacrimile ochii-mi impinjeneau.
Dar tu privirea nu ti-o luai din unda
Si nu vedeai ca-ncet ma-ndepartam.

Nu te mai vad acum esti prea departe
Si cind din visul tau te vei trezii
Tu vei privii cu admiratie floarea
Dar cine ti-a lasat-o,nu vei sti...