Florie

Se-ncarcă aerul de timpuri panselate
Săpate-n început de treze-n aburi, glii
Sub plapuma topită în reavăn de florii
Buchete... parfumând priviri amorezate.

Se umple sunet spart de movii, toporașii,
-Viorile strunate în palme de copii
Cu alte flori de câmp- petale de florii
Înveselind morminte și celebrând urmașii.

Se strigă flori pe străzi, prin văruite case,
De-un mistic acanonic de dragostele vii
Se cheamă-n delicate apeluri de florii,
O dată-n calendar și multe... și amoroase.

Străbate iar mirosul de spuma de dantelă
Spălată și scrobită de pururea-mi mamare
Când se-mbrăca-n ajun de Paște; era floare,
Căci Floarea o chema, lu’ Cucu, glas de mierlă...

... Ce îmi cânta legende doinite, a lui Jianu,
Când își găsea din timp, că doar muncea, zglobie;
Nici vârstă nu avea, cu spate adus, florie
Veșnică gazdă, vraci, ce da în cărți tot anu’.

Din ea am deprins laic de sfinte sărbători,
Se primenind curată duminici azurii,
În negru cu tiv alb brodat și ii florii...
Și-mi bântuie și acum mirosul ei de flori......

Mă-nchin, genunchi zdreliți, la nume de fiori.
07.04.2012