Şi ce a mai rămas ?

Şi ce a mai rămas
din strălucirea noastră de atunci?
Din destinul nostru,
intergalactic de stea?
O amintire pe bolta unei alte lumi,
iar aici două suflete
care se caută etern
pentru a se mistui,
pentru a arde,
în neputinţa acestei deşertăciuni,
la fel ca şi atunci când eram o stea.
Poate fi ceva mai important decât iubirea?
Doar aceasta poate înfrunta praful deşertăciunii.
Atunci înseamnă că şi imaginea iubirii noastre,
va trece peste milenii,
peste eternităţile şi negurile neantului,
pentru a apărea pe bolta unei alte lumi
visate de alte suflete,
aidoma unor stele care au apus demult,
pe bolta lumii noastre?
Într-o altă realitate transcedentală,
iubirea noastră poate fi absolut orice,
chiar şi o stea pe bolta altei lumi,
o stea care va străluci,
pe bolta viselor şi speranţelor
acelei existenţe,
uitând de faptul
că e doar o simplă imagine
la fel cum sunt stelele pe bolta noastră,
unele au murit de atât de mult timp,
încât nici timpul nu-şi mai aminteşte bine de ele.
Şi aceste stele au fost cândva
o mare iubire,
într-o lume care se credea
probabil la fel de reală precum
credem noi în realitatea acestei vieţi.
Dar şi aceea,
era tot o amintire a propriilor sale dimensiuni
despre Dumnezeu,
cum de altfel este propria noastră lume.