IMPAS

IMPAS

Când ajungem la un impas
Si-am spus tot ce am avut de spus,
Realizam ca nu ne-a mai ramas
Decât dragostea CELUI de SUS…
Cât traim, EL este în si cu noi…
Ne iubeste si ne pazeste,
Împreuna suntem tari, fiindca suntem doi!
Când murim EL ne paraseste…
Si cine stie daca ne primeste,
Dupa judecata de apoi,
Acolo unde EL salasluieste?
Si cine stie daca lumea cealalta
Nu-i la fel de amestecata
Ca si lumea noastra,
Cu iad si paradis de-a valma laolalta?
Si cine stie daca pe EL nu l-am inventat tot noi,
Tocmai ca sa fim mereu în doi?
Fiindca mintea noastra omeneasca
E atât de inventiva,
De când a început sa gândeasca,
În permanenta ei cautare
A unui responsabil pentru ceva mai mare,
Pentru creeatia universala,
Al carei apogeu pare a fi mintea umana ---
Înteleasa ca o minte global organizata
Si interconectata în reteaua internetizata…
În care este de fapt o imigranta?
O minte care, de cum a început sa înteleaga
O infima parte din giganticul proces de creeatie,
Se erijeaza în a-si creea propria ei semnificatie,
Prin încercarea de a reproduce
A ceea ce naturii i-au trebuit sute
De mii sau de milioane de ani pentru a produce?
Ma voi ruga la EL în clipa în care ma voi duce…
Într-o lume imateriala în care nimica nu te mai seduce.

Martie 2012