Iubire şi îngeri

Nu pot să cred în frunza nemuririi iubirii noastre,
Pe care o aşteaptă toamna visului,
De care nu putem scăpa,
Coşmar al sufletului tău iubire,
De a crede în noi,
Atunci când,
Te trezeşti mai plină de sudoarea dorinţei,
De a fugi de tine însăţi.

Şi te luam în braţele eternităţii din mine,
Crezând că te vei trezi,
Din furtuna ce te ducea pe Câmpiile Elizee,
Ale timpului din mine,
Înger al eternităţii sufletului meu.

Nu vroiam să te pierd,
Din strânsoarea sărutului meu,
Cu vremea sentimentelor,
Ce-şi alunga roata norocului,
Pe apa dintre privirea mea
Şi zâmbetul tău,
Fiindcă nu credea în Destin.

Atunci am alungat toţi îngerii de ţărână
Din mine,
Primiţi în dar de la Vreme,
Şi am înţeles că numai tu
Poţi fi adevărata aripă
A destinului meu.