Iubitul meu are umerii luminoşi

Iubitul meu are umerii luminoşi

el întinde mereu o mână spre soare şi-l stinge

atunci eu aprind luna deasupra noastră

cu un gest simplu sigur de neimitat

şi toţi oamenii tac sau dispar

uneori fugim în lume şi uităm să ne mai întoarcem

despre noi se spune că avem chei potrivite

pentru toate uşile caselor locuite de alţii

că trăim de partea cealaltă a lumii


undeva în pământuri

că suntem închiriaţi pe termen nelimitat unul altuia

că în definitiv nici nu existăm sau că totul e doar o poveste

despre 2 oameni care nu s-au lăsat cunoscuţi sau văzuţi niciodată

şi nici măcar nu mai au vreo şansă



noaptea inventăm anotimpuri şi ţări absurde

ziua plecăm la paris acolo ne cumpărăm priviri admirative

pantofi strălucitori mănuşi albe portţigarete şi pălării violet


seara suntem la veneţia într-o gondolă de jucărie sau la salonic mâncând măsline

până în zori construim castele acoperite de versuri-licurici

dimineaţa scriem poeme pe toate zidurile

trecătorii citesc şi pleacă mai departe zâmbind



iubitul meu are o tristeţe înaltă şi fragedă

ea se revarsă în fluvii pe marile bulevarde ale unor oraşe care nu există

umerii lui sunt luminoşi rozalbă îi este linia fină a gâtului

din pământuri noi facem mereu semne mult prea ciudate prin ceaţă




de pe umerii lui eu privesc spre oameni fără de teamă

şi oamenii tac sau dispar nu înainte de-a spune despre noi

că de fapt n-am existat niciodată

şi nici nu mai avem vreo şansă

închiriaţi cum suntem pe termen nelimitat unul altuia