Luna

De-i noapte fără ea, nu-i vis
și mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopți nu sunt integre...
E-o bucățică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.

De mic copil o atingeam cu mâna;
avea nenumărate semne, ce le-nțelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam,
acum doar o remarc, accidental; că e-o prezentă și că-i ”una”.

Mă-nebunește gândul când nu se arată
'n tot ce se compune, în globul ei de sferă;
este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare și ce speră
să fie veșnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.

Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălașul miilor de inspirații, este Muza;
se oglindește-n ape, este și oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e și venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.

Fiți mai fideli la tot ce vă-nconjoară și aveți într-”una”,
pierdeți-vă din timpul- ce oricum n-aveți-
nu fiți tangențiali la ce există! Est-evidentul câștigat și nu este ce credeți;
lăsați-vă conduși de vis, pe căile luminii de cristal, plecați la braț cu LUNA!
05.06.2010