Nimic în lume....

Nimic nu e mai dureros
Decât să-ţi pierzi
Marea cuvintelor din inima ta
Şi nici mai profund
Decât să fii tu însuţi
Atunci când moartea iubirii
Se va aşterne
Cu uitarea fulgilor de clipe
Peste gândurile mele de acum.

Şi ce ar mai rămâne din noi
Decât o cale prăfuită
Pe unde am trecut undeva, cândva,
Alături de iubirea noastră
Ce se dorea eternă.

Mai eşti tu oare
Îngerul luminii din privirea mea
Pierdută în întunericul
Uitării de noi
Atât de adesea,
Încât mă cred învins
De paşii dorului tău
Ce-mi bat mereu
În fereastra amintirii mele
Pierdută din mine undeva departe
Unde, dacă-ţi mai aminteşti,
Cineva ne spunea:
"Ce frumoşi sunteţi!"?
Era un nebun scăpat de soartă
În clipa eternităţii noastre
Pierdută din noi.

Şi erai rece cu mult frig
În surâs
Şi lacrima îţi stătea îngheţată
La capăt de speranţă
Ştiindu-te pierdută
În lumea viselor mele
Care se vor destrăma
Odată cu venirea zorilor
Norilor clipe ce vor muri
Fără să le înţelegem vreodată.