Noapte albă

Privesc obosit la ploaia ce cade
Ritmat şi mărunt,prin grilajul de fier,
Pe-obrazu-mi pălit un picur răzbate,
O lacrimă poate,venită stingher.

Pe cer,norii grei,s-adună într-una,
Oprind spre-ntuneric lumina s-ajungă,
Ce mult aş dori s-apară şi luna
Dar,totu-i inchis iar faţa mi-e udă.

Mi-e udă privirea,mi-e frig şi mă doare
Când lumea-i ascunsă luminii dorite,
Prea rece e zidul ce stráns mă-nconjoară
Dar,încă mai sper la o rază fierbinte.

În zori se aude un bucium,departe,
Iar viaţa începe ca şi-n alte dăţi,
O bufnă revine din zboru-i de noapte,
Eu mă întorc la pană şi cărţi.

Păru-mi atârnă greoi de sudoare
Iar mâna avidă de scris,tremurând,
Reia pana roasă,în zori,pe răcoare,
Aşternând noaptea albă,cuvânt cu cuvânt.