Noaptea căprioarei

Pe Via sumbră întunecată
Din vechi Imperi’ cu iz Roman,
Plecată neaoș din țăran,
Era de cart frumoasă fată.

Fugise de noroi și vise,
Crezuse în vorbe de țigan,
Nici nu știa unde venise,
Muncea și nu avea un ban.

Nici nimeni nu știa de dânsa
Căci numele-i fusese luat,
Nu prididea într-un păcat
Să-și recâștige recompensa.

Se lumina din când în când
La far de noapte, fără seamă
Nici fața nu conta, în gând
Doar timp să treacă, că e mamă.

Și dor de casă și bunici
O frământa fără alean,
Jura mereu dar tot în van,
Să nu mai fie pe aici.

Dar nu putea nimic să adune,
Căci mulți avea de întreținut
La șaispe împliniți niciunde,
Și orice preț ar fi cerut.

Și ochii în lacrimi larg deschiși
Găsise carabinierul,
Și un pic de bani, dar neatinși
În pumnul rece, strâns ca fierul.

Și acasă nimeni nu știa,
Nici pruncul lăsat singur,
Nici bunii săi țărani sadea
De neam jumate ungur.

Și altă ...suplă reveni
Pe strada întunecată,
Credea la fel în bogății
Ca prea frumoasa fată
21.03.2010