Nostalgie albastră

Mă plimb singur printr-un parc întunecat,
Afară-i frig iar lacul de gânduri reci a îngheţat,
Copacii plâng, frunzele sunt a lor lacrimi
Cad pe pământ, suferind îşi ascund a lor patimi.

Drumuri pustii, încet în noapte amuţesc
Când la tine singur, stau şi mă gândesc,
Apari în vise şi amintiri dureroase,
Nu mai pot suferi jocurile tale misterioase.

Taine izbucnesc din a ta privire,
Taine pătrund, spre a mea uimire.
Din fiinţa ta, cea minunată,
În mintea mea cea întunecată.

Luminând cărări albastre
Tu urci încet spre astre,
Cuprinsă de farmec rămâi printre stele,
Încerc să te caut dar nu te găsesc printre ele.

Mă trezesc tremurând când nostalgia a pierit,
Singur stau; sunt trist că n-ai venit !
Mă gândesc la tine, iar tu stai printre stele,
Cuprinsă de braţele altuia, nu de ale mele !