Oceanul iubirii

Lasă-mă să beau din stropii
clipei care ne uneşte
devenind ocean pierdut
în îmbrăţişările noastre,
de nesfârşire şi destin,
peste care plutesc corăbiile dorului
ce cuprind clepsidrele norilor din noi,
dorind pacea aripilor iubirii,
noastre,
ce pătează cu spuma aripilor lor,
cerul şoaptelor tale.

Visele noastre vor împlini,
apa nesfârşită a speranţei,
ce va hrăni rădăcinile timpului din noi,
ce nu va muri astfel,
niciodată,
în oceanul din mine.

Voi fi valul ce nu voi lăsa niciodată
ca talazurile suferinţelor
să fie vreodată băute
de vraja marii noastre iubiri,
până când cupa lumii se va goli
odată pentru totdeauna,
alături de fiecare aripă frântă
a fericirii noastre,
cum spera cândva Destinul.