Orizontul Destinului

Mai singur decât mine nu pot fi,
Pe strada iubirii noastre,
Unde te-am ţinut de mâna nopţii
Din tine,
Fără să ştiu vreodată,
Zorii ochilor tăi vor înţelege,
Stânca ce se sfarmă în clepsidra,
Absoltului din noi.

Plouă cu dor şi frig peste mântuire,
Suntem singuri pe norul Cuvântului,
Neiertat vreodată de Dumnezeul,
Marii noastre iubiri.

Te aştept pe ţărmul clipei care ne desparte
Viaţa de moarte,
Şi orgoliul de Destin,
În strânsoarea focului ce topeşte,
Până şi moartea amintirii,
De atât de mult cer de mine,
Furat de orizonul Destinului.