Pe tine te-am iubit...

Pe tine te-am iubit...

De câte ori amorul m-a lovit,
Adica acel cupidon obraznic
Cu arc si sageti cu vârful ptravit,
M-a cuprins un dor napraznic...

Dorul unui amor împlinit,
Dorul unui amor fericit,
Dorul unui amor împartasit,
Atâtea doruri..., pe tine însa te-am iubit!

Te-am iubit de parca n-as mai fi iubit
Pe nimeni înaintea ta,
De parca mi-ai fi furat inima si mintea,
De parca eram traznit
De-un fulger si nu doar nimerit
De-o sageata cu vârful otravit.

Te-am iubit...
Dar cred ca am gresit,
Fiindca am uitat ca ne desparte
Câte-un destin scris în alta carte,
De catre autorul ce le-mparte
În romane separate
Ale visurilor desarte,
Pe care apoi le-a asezat,
Alaturate la întâmplare,
Pe aceeasi etajera
Într-o ordine efemera
Si deschise la o pagina oarecare...

Si daca în aceasta situatie,
Ele se ating si se citesc pentru o clipa,
Adeseori se-ntâmpla ca o iubire se-nfiripa,
Fara a avea vreo logica sau explicatie,
Afara de aceea ca romanele
Sunt înca neterminate...
Si ca autorul de destine
Le va scrie mai departe
Poate chiar în clipa urmatoare,
Pentru a le lasa apoi tot deschise,
În pauza urmatoare,
Pe o alta etajera
Si într-o alta vecinatate efemera,
A carei logica si durata
Doar el pare ca o stie,
În timp ce determinarea prin vointa noastra
Pare o pura utopie
A unor moderne vise...

Suntem deci noi însine
O pura întâmplare
Sau totusi o determinare?
Asta-i marea întrebare,
Al carei raspuns nu-l stim...
Ceea ce sigur stim,
Este ca timpul trece fara îndurare..
Si ca-i mai bine
Sa ne iubim
În clipa-n care
Autorul de destine
A facut sa ne-ntâlnim,
În lumina unui fulger
Pogarât parca din cer...

28.10.2011