Poemul unei zile de mai

Îţi aminteşti
Duminica aceea de mai
Transparentă ca o aripă de libelulă în zbor
- Ne-am întâlnit inevitabil
Ca doi dansatori pe sârmă
Ce pornesc din direcţii opuse -
Eu aşteptam tramvaiul treisprezece barat
Lângă arteziana ce-mprăştia
Iluzii diamantine porumbeilor
Tu
Te strecurai ca o felină satisfăcută
Printre ocheadele neruşinate ale tarabagiilor
Paşii tăi
Decupau arabescuri ciudate
În aburii trotuarelor ude
Mi-ai luat posesiv mâna
Şi-am pornit ca-ntr-o beţie totală
Să colindăm metropola nevrozată

Îţi aminteşti
Zâmbetul duplicitar al recepţionerului
De la hotelul aşa zis de trei stele
Liftul defect
Şi scările întortocheate şi întunecoase
Unde tu
Marcai drumul cu surâsuri promiţătoare
Camera igrasioasă şi rece
Cu ferestre murdare
Prin care lumina vesperală se insinua
Ca o dilemă
În mintea unei călugăriţe

Dialogul absurd şi precipitat
În care verbele se conjugau nefiresc şi straniu
Spaima cu care ţi-am privit trupul fosforescent
Dezghiocat de complexele civilizaţiei
Apoi cum
Ca Moise în faţa rugului aprins
Am simţit îngheţul
Încopciindu-mi fiinţa îndobitocită
Şi răsuflarea ta fierbinte diluând neputinţa
Cu lacrimi şi şoapte halucinante

Stăteam răstignit
Ca o larvă uriaşă între cearşafuri
Amuşinând miresmele tale exotice
Fumam
Fumul spânzura figuri sinilii de lustra ieftină
Şi gândeam
În memoria frustă a cotidianului
Poemele de dragoste se scriu singure
Iar în rostuirea lor
Uneltele acestea umane ce suntem
Se dovedesc adeseori atât de nefolositoare…

Îţi aminteşti
Personalul murdar ce pleca de la linia trei
Surâsul trist al vânzătoarei de bilete
Şi-n general
Toată Duminica aceea absurdă de mai