Poezie de dragoste

dragostea mea

între noi au crescut peste noapte ziduri

oraşe cu prea mulţi oameni munţi înalţi până la soare

dar toate acestea nu înseamnă nimic

eu trăiesc în lumina ochilor tăi şi respir odată cu tine

eu sunt gestul obosit cu care îţi ridici umerii a întristare

cafeaua de dimineaţă şi bucata de pâine a serii

dragostea mea te iau de mână şi salvăm lumea de la dezastru

cum trecem aşa pe deasupra acoperişurilor


parcă am fi un singur trup călător

văzut doar noaptea în vis sau prin ceaţa albastră

care dansează deasupra îndepărtatelor oceane



noi nu o să fim niciodată prizonieri

pentru că suntem tineri sălbatici liberi şi trişti

nu vom evada niciodată din această iubire

pentru că ea este fără început şi sfârşit

este un corp care se hrăneşte cu sângele nostru


un corp fosforescent viu fabulos



tu ai să îmi aduci mereu pâine şi ciocolată

eu am să îţi scriu mereu poezii

şi vom străluci mereu printre oameni

ca două lampioane colorate

unul puţin mai înalt până la soare

altul puţin mai tăcut până la lună