Prima nota a lui Steve

De la o vreme nu mai am loc în mine. E înghesuit…
Suntem ca notele din tapping-ul lui Steve.
Ne lovim unul de altul, ne întindem, ne ascuțim…
Nu mai am loc nicăieri și afară plouă atât de greu
că nicio umbrelă nu face față,
nicio pălărie, nicio femeie…
Mă țin cu amândouă mâinile de tine.
Ieși afară, îmi spui hotărât, însă ochii tăi mă încurcă,
nici nu mai știu cum se fac pașii de după prag.
Și nu e un dans sau poate e ultimul dans.

În dimineața aceasta soarele a răsărit mai târziu.
Mult mai târziu decât am citit în ziar,
Mai târziu decât văzuse Nostradamus,
mult mai târziu decât se aştepta bicicleta neagră
cu șaua îmbrăcată în basmaua veche a mamei.
Hai să mergem. Roțile mele duc prin noroi
până la sfârșit.
Și pedalez iar tu rămâi în spate.
Și spatele acesta se va numi într-o zi
Foartedeparte.