Să fi tu

Să fi tu mai mult decât ,
Patima care se scufundă mereu
În oceanul iubirii noastre,
Pierdută şi ea la ruleta deznădejdii,
De zorii ce-ar fi vrut să schimbe moneda nopţii
Pe întâlnirea dintre,
Ceea ce eşti tu nimfă a dorului
Şi poate eu,
Cel ce te săruta la margine de Destin,
Ce nu ne-a ajuns niciodată,
Unde am înţeles că eternitatea vieţii mele
Eşti numai tu,
Şi nebunul ce ne-a spus ce frumoşi suntem,
Când ne trăiam eternităţile iubirii,
Unul altuia.

Să fi tu albia oceanului regăsirii din mine?
Să fiu eu pagina vieţii tale?
Şi care oglindă ne-ar putea accepta
Fără ca cioburile cuvintelor noastre,
Să nu ne taie pălmile sentimentelor,
Din care ne-am hrănit nemurirea,
Propriei noastre iubiri?

Să fi tu frunza pierdută din rădăcina ochilor mei,
La orizontul care ne separă visul iubirii,
De noi înşine,
Atât de străini
De noi ceilalţi?

Să fi tu îngerul care mi-ai dat lumina visării mele,
Adusă din paradisul uitat
De moartea sărutului inimii tale,
La colţ de felinar al nopţii de durere,
Pe care numai Timpul mai bătrân decât Vremea,
O cunoaşte în străfundul clipelor sale,
De a fi aievea,
Eu.