Să mă ierţi Doamne

Să mă ierţi Doamne,
De m-am născut în zodia,
Unde arcaşul nu-şi greşeşte,
Niciodată,
Zodia fermecată a inimii sale,
Iar săgeata Destinului său,
Este otrăvită de prea multă iubire.

Să mă ierţi Doamne,
Acum când nu mai sunt,
În lumea prevestirilor de mine însumi,
Şi nici nu mai pot,
Afla numele străzii iubirii mele,
Pierdută la margine de soartă.

Să mă ierţi Doamne,
Că m-am născut la prag din ninsoare,
A marilor speranţe ale acestei lumi,
Uitate de zâmbetul norocului adeseori,
În lupta cu mine însumi.

Să mă ierţi Doamne,
Pe mine păcătosul sentimentelor,
Ce nu le pot lăsa să zburde,
Departe de simţirea mea,
Udată cu apa smereniei de a uita,
Marea iubire a vieţii mele
Din Cuvântul Tău.

Să mă ierţi Doamne,
Tu făcătorul de minuni,
În gândurile mele,
Ce nu m-au lăsat vreodată,
Să mă otrăvesc,
Cu prea mult absolut.

Să mă ierţi Doamne,
Pe mine vagabondul acestei existenţe,
A cărui sentimente nu pot înnopta,
Pe strada deznădejdii,
Pe care am locuit în timpul vieţii mele,
Cu număr uitat,
Până,
Şi de stelele Destinului meu.

Să-L ierţi Doamne,
Pe cel ce nu mai e azi aici,
Şi poate plecat pentru totdeauna,
Din raiul tău de a mai înţelege,
Ţărâna unor gânduri ce ne-au născut,
Întrupându-ne în Destin.