Să se-adune cele bune

Mă pierd în mine şi mi-e somn şi a venit şi iarna,
Mă strigi, mă cauţi dar eu dorm şi-aş vrea să fiu la Varna.
S-a terminat cum a-nceput căci totu-i amovibil,
Va fi mai bine? Va fi rău? Acum e doar penibil.

Şi vom privi ne-nduplecaţi la ce va mai rămâne,
Mă voi întoarce, o să pleci… şi nimeni să ne-ngâne.
Şi ca să fie ca atunci când soarele scânteie,
Te vei lipi de alt bărbat şi-mi voi găsi femeie.

Şi va mai fi înc-un sfârşit şi iarăşi încă unul,
Neînţeleşi, nemulţumiţi, ne vom mai pierde drumul.
E frig şi totul este straniu, va fi şi cald şi bine,
Te voi uita într-un târziu, curând… şi tu pe mine.

Şi vom trăi ca pân-acum şi vom muşca din viaţă,
Tot întrebând, tot căutând şi târguind ca-n piaţă.
Şi ne vom trece mai apoi, grăbiţi, din astă lume
Dar hai să spunem mult noroc şi toate cele bune!

Mi-e rău, e frig şi vreau să-nchei şi nu găsesc cuvântul,
E dimineaţă iar, e trist şi-n suflet bate vântul.
Mă pierd în mine ca în neant, nimic nu e palpabil,
Doar viaţa curge monoton, destin inexorabil.