Şarpele-dorinţă

Să nu te temi, iubite, nu ai cum să mă pierzi!
M-ascund doar printre sălcii cu plete lungi şi verzi
Când zorii fură-n grabă prima rază de soare
Să-şi mâne cu ea cerbii prin prunduri de izvoare.

Să nu te temi, iubite, nu ai cum să mă pierzi!
Plec să mă pot întoarce iar tu să mă dezmierzi
La ceas când raza lunii, în margine de noapte,
Se-mbrăţişează tandru cu luciul unei ape.

Să nu te temi, iubite, nu ai cum să mă pierzi!
Ci, mă ascund prin crânguri şi, chiar de nu mă vezi,
Sunt şarpele-dorinţă cu sufletul flămând
În foşnetul de frunze cu părul tău dansând.

Ne vom privi în taină cu ochi diamantini
Strivind sub paşi păcatul petalelor de crini;
Şi rătăcind ca umbra de trup când s-a pierdut
Ne-om regăsi, iubite, într-un prelung sărut.