şi bach a scris un mic preludiu

n-am nevoie de tine
ştiu perfect
drumul
cel mai scurt
dintre două puncte
este întotdeauna
drept dar
şi de data asta
aleg calea
cea mai lungă
nu mă grăbesc
din mai multe motive
(ale tale)

în primul rând
am timp berechet
apocalipsa
intrată în şomaj
a plecat
să-şi caute de lucru
pe malurile Tibrului

în al doilea rând
a zis şi dom doctor
nu trage prea tare
de inima greu încărcată
cu atâtea sentimente
frumoase de altfel
pastilele-s scumpe-n draci
iar femeile
ce să mai zic

apoi
mi-am amintit
ceva vorbe de duh
acelea în care
trebile stricate
în grabă-s făcute
sau festinul lent
face bine digestiei
(sper că mi-am adus bine aminte)

în al patrulea rând
nu plec nicăieri
doar privirea
am trimis-o în recunoaştere
călăuză perfectă
celor zece burice
îndoliate
de dorul catifelei
îţi acoperă coastele
le-am dat permisie
nişte ore
să-şi facă de cap
explorând iar si iar
fiecare milimetru
de puf auriu
(apropo ţi-am spus povestea cu Puf Alb şi Puf Gri)
le-am interzis doar să întârzie
prea mult
asupra unor forme
de relief
înfloritoare
pe care zăpada
ar rezista o secundă
netopită