Simfonie alb-albastra

SIMFONIE ALB-ALBASTRA

Eram înca la liceu,
Dar eram si-atunci tot eu...
Eram deja lulea deîndragostit
De-o fata ce nu m-a iubit...

Zi si noapte la ea visam
Si mi-o imaginam
Jumatate femeie, jumatate vioara,
La care eu cântam întâia-si oara.

Pâna ce violonistul o stapâneste
Astfel ca ea sa-i raspunda îngereste,
Credeam ca trebuie mult sa exerseze...
Pâna ce ea va începe sa-i cedeze.

Pe când un dascal explica la tabla
Numai stiu ce axioma oabla,
Eu îmi desenam într-un maculator
Schita unui vis de dor...

Adica o femeie si o vioara...
Topite-ntr-o combinatie imaginara --
Fiind desenata c-un pix cu pasta,
A iesit o simfonie alb-albastra...

Am pastrat foaia de maculator,
Laolalta cu alte foi, ca pe-un odor,
Cu gândul ca-ntr-un îndepartat viitor
Îmi voi picta pe pânza acest vis de dor.

De atunci am cunoscut unele femei
Si când e bine sau nu-i în serios sa iei,
Atunci când dragoste îti jura,
Când se daruiesc si când te fura.

Dar, în viata -- iar viata-i complicata --
Nu vei stii sigur niciodata,
Ceea ce crezi ca stii...
Adica ce-nseamna a fi iubit si a iubi...
.
S-ar putea sa ai noroc
În al vietii straniu joc...
Sau sa ai mereu ghinion
Si sa fi jucat ca pe-un pion.
.
Norocul poate fi ca-tr-un basm fermecat.
Însa ghinionul te poate face sah-mat...
Întrebarea-i care e rolul jucat
De o femeie sau de mai multe,
Pe care a stat el sa le asculte,
Liceeanul devenit barbat...

7.09.2011 Stefan Dorr