Sirena

Sirena

Ah, ce frumoasa este
A ta tacere!
De nu te-as cunoste,
Nici n-as crede
Ca esti femeie…
Ci mai curând… o stânca,
Înconjurata de apa adânca
A unei mari oarecare,
În care se scufunda
Orice corabie care
În apropiere navigheaza
Si pe care valurile o arunca
Inevitabil catre stânca,
Fiindca ori cârma nu-i mai functioneaza
Ori timonierul la tine se holbeaza,
Din motive nestiute …înca.

Eu unul stiu care ti-e secretul
Si cum de nu da gres efectul
Care îi atrage ca magnetul:
E mereu aceeasi melodie,
Care, recunosc, mi-a placut si mie,
Fiindca are o stranie armonie…
De parc-ar fi aceea a sirenei Lorelai,
Într-un superb amurg de mai…
Dar vai…
Nu-i sirena
Si nu-i trupul altei femei
Mai frumos decât al ei…
Dar ce folos,
Daca inima-i de piatra
Si chipul ei frumos
Nu-i decât o momeala
Pentru sufletele ce se-neaca
La ale ei picioare,
În adânca mare,
La a ei chemare?
Pe ea nici n-o doare…
Fiindca deja-si asteapta,
La fel de zâmbitoare,
Victimele urmatoare!

Jocul ei se va sfârsi
Poate-ntr-o buna zi,
Când un fulger o va topi
Si stânca se va prabusi în mare,
Cu întreaga ei splendoare…
Dar poate ca atunci eu nu voi mai fi,
Fiindca murisem mai demult
Înecat într-o mare oarecare,
Când ma încumetasem sa-i ascult
Melodia înselatoare…

Arilie, 2012