sufletul spart...

sticla…

străină eşti… din pasărea rănită
se scurge zborul ca un suflet sacru
ploi de rugină umbra mea strivită
sfârşitul fără tine… simulacru

dar nu ating tabloul cu egrete
simt: sticla spartă-n inimă îngheaţă
cresc uşi de brazi în goluri din perete
nu pot intra străin în altă viaţă

rămâi acolo într-o altă seară
curg din oglinzi safire niagare
scrie-n zăpadă semnele de ceară:
golul sticlos ne-ntoarce-n depărtare


ploi cu otravă…

n-aş fi crezut că-n toamna mea firavă
vei suporta eternele tăceri
las sufletul în ploaie cu otravă
să-mbrace umbra marginii de cer

mereu de zbateri de lumini învinsă
cu îngerii migrezi spre asfinţit
scriu numele-ţi pe fiecare frunză
umplând văzduhul verde şi golit

văd crugul se divide viscoleşte
cu lacrimi plouă-n orele târzii
nu ştiu de eşti cât nu te pot cunoaşte
şi nu mai cred că ai putea să vii


sufletul spart…

uitat să fie drumul ca-n pădure
ulmul pierdut învins de flama frunzei
nici depărtări nu pot să ne îndure
degetu-mi alb atinge alte buze

în altă toamnă ca-ntr-un fel de moarte
o altă umbră umbra mea sărută
încă rezist ştiind că eşti departe
îndur tăcerea ta necunoscută

copacii las trupul de lut să-ngroape
în alte nopţi când aerul se stinge
tu niciodată nu-mi vei fi aproape
sufletul tău se sfarmă… ninge… ninge

ninsori cu venin…

drum spre neant hipnotic vis de viaţă
desprins în ierni când ai putea să fii
se risipeşte umbra ta de gheaţă
cad în genunchi pe cioburi sidefii

de sticlă aripi taie din lumină
şi albatroşii-nfruntă valuri reci
de alb nisip azi inima mi-e plină
pe alte maluri în tăcere treci

n-ar trebui probabil să mai ningă
să nu te amintesc strop de safir
un serafim străin acum mă strigă
venin e în ninsoare dar… respir

simfonia singurătăţii…

pian de ceară în zăpezi învinse
de alizee ultimul oftat
din ce trăiesc cât e de îndurat
ierni inventate păsări albe stinse

nici umbra sufletul nu mai îndură
dar crezi că sunt că ninge pentru noi
îngenunchează iar copacii goi
rescriu pe mal o veche partitură

nu-mi aminti ecoul meu nu-ncape
în ceea ce respiri în lipsa mea
doar vocea uit şi umbra ta mai grea
ca aripa ce-atinge alte clape