Te aştept iubire

Te aştept pe malul inimii mele,
Surpat în genunchii dorului tău,
Unde am înţeles că moartea,
Este unicul joc al iubirii noastre,
Cu respiraţia sentimentelor,
Sărutului dintre noi şi cer,
Soare şi mister.

Atunci am tras aerul inimii tale,
Adânc în pieptul dragostei mele,
Încât am început să mă sufoc,
De amintirea ochilor tăi.

Şi am început să te aştept,
La ora când sângele sufletului meu,
Scria pe coala patimilor iubirii sale,
Cât de mult te pot iubi.

Doar ploia rece a uitării tale,
Mă lovise cu neantul deznădejdii,
Unui naufragiat al dorului,
Ce nu-şi mai află niciodată,
Portul vieţii sale.

Şi eram alături,
În aşteptarea mântuirii mele,
Dinaintea săruturilor tuturor clipelor,
Lovite de furtuna singurătăţii.

Unde aş putea să te aştept,
Atunci când moartea a redevenit viaţă,
În cotidianul nostru de fiecare noapte,
A umilinţei de a o vedea zi?

Care ar putea fi mântuirea,
Sculpturii zâmbetului tău?
De odisee născută la sânul,
Unei clipe moarte,
Din mine?

Te aştept pe piedestalul amintirii,
Pierdute de Dor
La colţ de speranţă neîmplinită,
De prea mulţi nori ai absurdului,
Sensului nostru de a fi!

Te aştept cum numai Dumnezeu,
Îşi aşteaptă îngerii,
Să-i înţeleagă,
Cuvântul ce a născut,
Legământul iubirii noastre.