Timpul derutei

Îmi amintesc -cum ieri e azi-
Ce-nseamnă gustul aventurii;
Cum te simțeam pe fir că arzi...
Dădeai frâu liber vrerii, gurii.

Nu aveai frică de bărbat
-Ce-l auzeam într-un fundal-
Aveai doar dor să-mi fi în pat;
Să mori de gustul de carnal.

Ce zbucium, ca pentr-un final,
Epuizam cu dușmănie...
Ne desfătam neteatral
În mii de acte, o nebunie.

Ne promiteam fidelitate;
Să nu ne-atingem partenerii
-Trădații cu serenitate-...
Eram excesul procreerii.

Ce s-a schimbat? Te văd și-acum,
Trecând cu aerul absent!?!
De-ți ies în cale, îți vezi de drum;
Nu m-ai uitat, e evident!

Lipsește, îs sigur, doar scânteia
Ce te-ar aprinde din mocnit
Și-ar face-n ciclu epopeea
Eternului desfrâu... Iubit.

Ciudat; am gând des în tumult
Acum, mai mult decât atunci...
Te-aveam, dar azi ești ca un cult;
Te simt mai fizic, 'n vis te-adânci...

Să-mi promit oare iar extaz
Să mă întorc la desfătări?...
Sau poate-s bun de Alcatraz;
Un exilat, hoț de-ntrupări...?!
13.10.2010