Uneori

Cum aş putea
Să-ţi ating roua iubirii tale,
Eu însetatul
De dorul Cuvântului,
Ce are în simţămintele lui,
Oceanul,
Tuturor apelor a căror sete,
Ne umple inima de fericire,
Ştiindu-ne noi,
Apa inimii,
Pe care o bem,
Până când întregul ocean
Din privirile noastre,
Va seca
De atât de mult dor,
Iubirea lacrimii mele,
Dusă de vântul pustiului,
În orizontul naşterii ochilor tăi,
Ce vreau să fugă alături de ziua
Nopţii din noi,
Uneori.

Tu eşti flamura gândului meu,
De care mă leg pentru eternitate,
Prin valurile amintirii,
Ce vor să o ducă spre largurile,
Inimilor noastre.

Uneori... mereu....