Zbuciumul sufletesc

Atunci când stelele adorm
Şi luna este taciurna,
În ale tale braţe-adorm
Cu glasul tău, în minte ce-mi răsuna.

Atunci când zorii se ivesc
Şi soarele răsare,
Al tău fad chip îl privesc
Uitat de timp, luminat de către soare.

Când norii sunt de plumb şi cern
Cristale reci, de gheaţă,
Atunci eu capul mi-l aştern
Pe umaru-ţi cald, privind în gol, în ceaţă.

Dar când noaptea mă trezesc
Şi e rece, sumbră,
Nu pot să cred, tăgăduiesc
Că lângă mine nu-i a ta umbră.

Atunci când ochii-mi sunt înecaţi
În lacrimi şi suspine,
E ca-n sufletu-mi cel zbuciumat,
Să-mi fie dor de tine.